Bucuria mântuirii

Iubirea ce mi-ai arãtat e mare
Iar harul Tãu îmi este de ajuns
Chiar şi atunci, când sunt în strâmtorare,
Am bucuria mântuirii, prin harul Tãu de sus.

Oricât ar fi de greu pe cale,
Ispitele oricât de mari ar fi...
Dar bucuria mântuirii-i şi mai mare
Nimic n-o poate stinge, orice-ar fi.

Şi cum sã nu îmi fie sufletul voios,
Când vãd ce mare har eu am primit,
Din lumea-aceasta Tu m-ai scos
Comoara cea mai mare am gãsit.

Ah, dacă-ar şti întreagã omenire
Ce minunatã e cãrarea Ta,
De s-ar întoarce oamenii la Tine,
Războaiele din lume, s-ar gãta...

De-ar ști cu toţii care e menirea,
Ce omul are pe acest pãmânt,
Cum Tu îi chemi şi vrei ca omenirea,
Sã afle pacea ce o dai prin Duhul Sfânt...

De-ar şti cu toții care e comoara
Ce trebuie gãsită cât trãiești,
Ar alerga cu paşi mai mari spre Tine
Spre culmile înalte, spre cãi duhovniceşti.

Dar, sunt puţini ce şi-au aflat menirea
Și printre-aceia stiu cã sunt și eu,
De-aceia, sufletul mi-e plin de bucurie,
Cã Te-am gãsit pe Tine, Domnul meu.
AMIN