Când, flămânzi, ne-ndestulase
Rugăciunea și Scriptura
Iată ce-mi izbise mintea:
Cum de ne-ocolește ura?

Când în lacrimi ne-nsoțisem
Lăudând pe-al Păcii Domnul
Cum de-aveam atâta viață
Cum de nu ne fură somnul?

Când cuvântul de nădejde Îl strigăm din Evanghelii
Cum de nu ne pun în lanțuri
Pentru clipa socotelii? ...

Cum de astăzi, în arene,
Nu sunt aruncați la fiare
Cei ce-L au ca Domn pe Isus,
Cum de încă, în picioare,

Nu le-atârnă lanțuri grele,
Cum de biciul nu-i atinge
Și de ce vrăjmașul păcii
Nu-și mai ia tribut de sânge?

Dar un hohot de bicisnic
Mi-a tăiat în două tihna...
"Ai uitat că niciodată
Nu mi s-a promis odihna?

Secer fără greș cu bârfa
Am de partea mea trufia
Iar prin goana după scaun
Mi-a cules de zor mândria...

Am, prin turme risipite,
Lupi trecuți prin seminare,
Concasoare minciunii
Macină fără-necesare.

Goana după-navuțire
Mi-a făcut de mult servicii,
Am plantat îngrijorarea
Printre voi, și alte vicii...

Pofta a ucis de veacuri,
Sapă-n temelii curvia,
Prin cohortele de pofte
Lenea și-a pornit urgia.

Am tentații fără număr
Să vă fure-a rugii vreme
Vă-mpresor cu moda lumii
Cu plăcerile-I perene.

Pentru fiecare suflet
Mânui legiuni de ură
Știu că vremea-i pe sfârșite
Căci și eu citesc Scriptura... "

Și ce hohot de bicisnic
Mi-a tăiat în două tihna...
Căci vrăjmașul de din umbră
Macină fără odihnă.