Îți mai aduci aminte, oare?
De ziua cercetării, o zi plină cu soare?
Ziua aceea, când primita-i o valoare…
Iar înaltul cerului, fiind plin de sărbătoare,
Arvuna Sfântă, de viață dătătoare!

Îți mai aduci aminte, oare?
Chemarea dulce, chemarea arzătoare?
Credința-ți plină, credința luptătoare…
Ce avea să te salveze din zilnice cuptoare,
Mergând cu pași grăbiți, spre veșnica splendoare.

Îți mai aduci aminte, oare?
De Sfânta călăuză, ce avea să te-nconjoare?
Fiindu-ți o lumină, în vremea viitoare…
Salvându-te de grabă, de viața muritoare,
Nemaivăzând nicicând, mânia Lui, cea îngrozitoare!

Oh, de ți-ai aduce aminte…
De fecioarele nechibzuite,
Ce au găsit închisă ușa dinainte
De însuși Mirele, al nost’ Părinte,
Nemaicrezând, nici propiile lor rugăminte…

Îți mai aduci aminte, oare?
De dragostea primită, adânc pătrunzătoare?
Coroana Lui purtată, cu spini înțepătoare…
Din trupul Său curgând, al morții chin sudoare,
Simțind păcatul meu, ca o durere apăsătoare…

Oh, de ți-ai aduce aminte…
De ceasul încercării tale,
Când ai rămas fără cuvinte,
Când părăsit și singur…
Te îndreptai, degrabă-n vale.
Atunci, ai resimții durerea,
Ce Duhul Sfânt o suferea…
Oh, de-ai fi alungat plăcerea,
Ce diavolul îți oferea,
Ți-ai fi păstrat curat, vederea. .
Crescându-ți zi de zi puterea…

Îți mai aduci aminte, oare?

Amin