Vezi, mormintele sunt triste
Numai până ce-nverzesc,
Până crește iarbă multă,
Că apoi, când toți îi uită,
Morții toți se înfrățesc,
De rău nu se mai vorbesc.

Ochii nu mai văd nimica,
Dar auzul va simți
În decursul anilor,
Cât grăiește glasul celor
Care nu mai pot vorbi
Și ne-ndeamnă a ne iubi.

Cumpătarea e ca sarea,
E o mare binecuvântare.
Iar tăcerea e ca mierea,
Prevestește grațierea.
Sare pui pe-orice mâncare,
Miere, numai când se cere.

Taci până ce-nțelegi,
După-aceea să grăiești.
Tăcerea dacă n-o vei ști,
Aproape sigur vei greși
Că nu știi bine să vorbești,
Dacă nu te stăpânești.

Doi ochi, două urechi
Și-o gură tu ai, să știi,
Ca să asculți și să privești,
Nu totdeauna să vorbești.
S-asculți cu mult mai multe,
Dar să vorbești cele plăcute.
Amin.
(Joi, 11 februarie 2021)