O om sărman

O om sărman ce viaţa ţi-a devenit povară,
Cumplite neajunsuri din greu te chinuiesc,
Alergi robit de grijuri, din zori şi până-n seară,
Fără să şti căci toate odată se sfârşesc.

Grăbit văzându-ţi anii ce trec cum trece vântul,
Vrei să clădeşti palate şi să aduni averi,
Uitând căci poate mâine te va-nghiţi pământul,
Şi-acestei lumi sărmane nimic nu poţi să-i ceri.

Învaţă ca să-ţi numeri cu-nţelepciune anii,
Căci din această lume tu pleci cu pumnii goi,
Şi-n ceasul morţii tale nu te ajută banii,
Nici pentru o clipită să te întorci *napoi.

Vei trece precum iarba se uscă şi-apoi piere,
Plecând cu mâna goală pe-un drum necunoscut,
Căci după ,,Legi divine" flămând pământul cere,
Să-i dai trupul de tină, din care-ai fost făcut.

Dar va rămâne veşnic ca un potir de aur,
Puţinul ce vreodată pentru Isus l-ai dat,
Va fi la loc de cinste în ,,Veşnicul tezaur",
Tot ce-n această lume în dragoste-ai lucrat.
Aprilie 2006 Ilie Belciu