Nu pentru merite ne dai Tu, Doamne, toate
Nu pentru că am fi ajuns desăvârşiţi
Ne dai şi hrană, şi iubire,
Nu pentru merite ne spui de nemurire.

În fiecare zi în noi se luptă firea
Legându-ne de lucruri pământeşti
Când Tu ne-ndrepţi spre cer privirea
Nu pentru merite ne dai Tu, mântuirea.

Tu ne conduci în dragostea-Ți măreaţă
Spre loc mai larg, spre ţărmul cel promis
Chiar dacă noi nu meritam decât pieirea,
ACEL ce-a biruit era IUBIREA!


Tit 3:5-7 „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice."