El m-a născut o floare-a primăverii
Se adunaseră-ntr-un loc mulțimi de mușchi,
sub frunzele de toamnă ruginite:
micelii de ciuperci, timpul-și așteptau
să iasă în curând,
să fie admirate și privite.
Păienjeni își visau țesute, invizibile covoare,
iar gândăcei cu spate roș-aprins
visau să-și-mpotmolească mersul
când vor da de soare.
O cârtiță ieșea de sub pământ,
să simtă dacă iarna e trecută,
și-un corb, festinul și-l imagina,
de va găsi să-i fie masa pregătită.
Formau un trib, o neagră adunare
de-acei ce își trăiesc viața sub pământ,
și așteptau cu nerăbdare
să-și împlinească visele
și pofta celor mai flămânzi.
Din cer erau priviți cu indignare,
de Cel ce-I Viu care-a coborât pe soare,
a respirat peste pământu-ndepărtat,
l-a încălzit și-a poruncit:
-Aici se naște azi a Mea fiică,
cu viața înflorită ca o floare.
Sunt ani de-atunci și-n fiecare primăvară,
când gerul nu mai îndrăznește
să se-arate-afară,
lalele, ghiocei, zambile și narcise,
îmi umplu brațele în mulțumirea
lacrimilor ce le-aștern-naintea Domnului,
ce-n dragostea-I, viața-mi scrise...
17 martie 2024- Delafield