Îţi mulţumesc Părinte, când cerurile toate
Deasupra noastră-n slavă le umpli cu senin,
Îţi mulţumesc şi-atuncea când norii grei se lasă:
În inimile noastre când Te cobori deplin.
Îţi mulţumesc Părinte, când clipele se-avântă
Şi-n sufletele noastre Tu focul sfânt aprinzi,
De trecem prin durere, o biruinţă sfântă
A-ncrederii în Tine avem noi pe pământ.
Îţi mulţumesc Părinte pe pantele abrupte
Când mâna Ta cea bună deasupra o simţim,
În clipele de jertfă primim a Ta iubire
Şi mergem mai departe şi nu ne ostenim.
Îţi mulţumesc Părinte, când cerurile toate
Deasupra noastră-n slavă le umpli cu senin,
În suflet cu a Ta pace, cu bucuria sfântă
A-ncrederii în Tine, spre Tine noi venim.
Este o poezie a mea, originalã, nepublicatã nicãieri în altã parte. E prima poezie pe care o trimit. A fost scrisã la-nceputul anilor 70 pe Vlãdeasa, din Munþii Apuseni.
De acord cu faptul că se mai poate lucra pe text.Observaţia făcută e bine-venită, mulţumesc. În ceea ce priveşte "norul", nu ştiu cum să-ţi explic logic, dar am simţit şi simt,în mijlocul furtunilor vieţii, aproape fizic, prezenţa Domnului.
vad bine ca e prima poezie: inceputul e promotator dar nu credeti ca trebuie sa mai lucrati la versul: 'Iti multumesc si-atuncea cand norii grei se lasa:/ In inimile noastre cand Te cobori deplin"? In locul prepozitiei 'cand' scrieti mai degraba 'Tu'. ITI MULTUMESC SI-ATUNCEA CAND NORII GREI SE LASA;/ IN INIMILE NOASTRE TU TE COBORI DEPLIN. Nu poate sa aduca norul atunci cand El se coboara in inima cuiva, nu? In rest, poezia e faina, imi place!