Când lacrimi fierbinţi în priviri ţi se-adună,
străpuns de-ntrebări, apăsat de poveri,
să nu uiţi de Domnul şi mâna Sa bună!
Mai este un mâine în care să speri!
Când zarea ţi-e plină de-un văl ca de moarte,
și ziua de azi e mai neagră ca ieri,
aşteaptă-L pe Domnul, că nu-i prea departe!
Mai este un mâine în care să speri!
Te-aştepţi la lumină şi-i beznă adâncă,
alergi după pace, şi nu-i nicăieri...
Rămâi pe genunchi şi mai stăruie încă!
Mai este un mâine în care să speri!
Când cerul de plumb plânsul tău nu-l străpunge,
eşti singur şi trist, copleşit de dureri,
un singur cuvânt, să trăieşti, îţi ajunge:
mai este un mâine în care să speri!
Când vezi pe cei răi afişând fericirea,
iar tu, credincios, chiar deloc nu prosperi,
nu-ţi pierde nădejdea, ridică-ţi privirea:
mai este un mâine în care să speri!
De stai cu Isus şi trăieşti prin credinţă,
oricât de sărac sau lipsit de puteri,
în El, doar în El este-a ta biruinţă!
Mai este un mâine în care să speri!
E timpul grăbit şi ’napoi nu se-ntoarce...
oricum n-are lumea să-ţi dea mângâieri...
Tu fă-ţi rugăciunea şi culcă-te-n pace!
Mai este un mâine în care să speri!