…mi s-a părut
că brațele crucii
erau ale bunicului fericit
care-și ținea florile aduse
să mă poată îmbrățișa
după atâta vreme.
Toamna-și schimbase fața
lăsând soarele tuturor anotimpurilor
petrecute cu ai mei… cândva.
Versuri și un scris înghesuit
își făcea loc pe spatele împovărat
de amintiri nescrise,
zâmbete înlăcrimate
și fluturări de mâini
ca aripile păsărilor
ce așteaptă să se unească în același stol…
la vremea hotărâtă de cer.