Femeia cu obraji roșii,
cu brâul de grâu și poalele albastre
mă așteaptă să-i dau îmbrățișare.
Îmi trimite cântecul mării
ascuns în scoicile
care aleg să doarmă la mal,
cu gândul că mă vor vedea primele,
convingându-mă să le iau în sân
la întoarcere.
Valurile se zbat mai tare,
alergând până în larg
de unde aduc cântecele
celor sinceri care-și-au spălat
fața în ele.
Femeia cu glas de pâine,
grâu copt în inimă
mă așteaptă să-și plângă necazul
în scrisul meu…