"Simone, tu dormi?
Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?"
De-atâtea ori te-ai arătat viteaz;
Cum n-ai putut să stai acuma treaz?
În fața oboselii tu cedezi,
Și neputinței firii te conformi?

Simone, nu știi?
Că Mă-înspăimântă cupa de venin,
Că întristarea morții M-a cuprins,
Că s-a dezlănțuit și s-a aprins
În sufletul Meu cel mai mare chin
Al celei mai cumplite agonii?

Simone, nu vezi?
Cum stau căzut cu fața la pământ?
Sudoarea-n sânge Mi s-a transformat;
Sunt singur, singur... Vai, ce-înverșunat
Răcnește iadul să Mă dau înfrânt!
Nici tu măcar n-ai stat să priveghezi?

Simone, de-acum,
Mă duc înspre Calvar să împlinesc
A Tatălui voință, și să mor
Pentru păcatul tău și-al tuturor
Care vor crede. Pentru voi pornesc
Pe-al crucii și al mântuirii drum.