Frumoase-s planurile-aceste
Și-așa frumoase la privit... -
Precum sculpturile măiestre
Ale-unui meșter iscusit...
Admir detaliile fine
Din truda degetului Tău,
Din dalta ce rupea din mine...
Azi știu - Nimic n-a fost spre rău!
Și fără greș... Și fără ceară...
Și fără preget la dureri,
M-ai dovedit minune rară,
Din piatra fără glas de ieri...
Azi spun povestea cea nespusă,
Prin capodopera ce sunt
În Mâna Dragostei străpunsă,
Ce m-a iubit și când m-a frânt... !
Amin.
În liceu am avut o colegă pasionată de romanele lui Dan Brown, autorul bestseller-ului "Codul lui Da Vinci". Într-o zi îi căzuse în mână opera "Simbolul Pierdut", care a făcut celebră originea cuvântului "sincer". Așadar, totul a început în Italia, în Epoca Renașterii - perioadă în care s-au remarcat personalități precum Leonardo Da Vinci sau Michelangelo. Termenul posedă rădăcini în sculptură și a luat naștere din dorința artiștilor amatori de a-și ascunde defectele rezultate în urma sculptării - zgârieturi și crăpături. Ei foloseau ceară topită, pe care o turnau în fisuri, presărând la final peste ea praf de piatră. Procedeul era considerat un truc nepermis. Doar un profesionist, un sculptor desăvârșit nu comitea astfel de greșeli, iar lucrarea lui se numea "fără ceară" (în latină, "sine cera").