Cu ființa-nlăcrimată, Te caut rătăcitor,
Tu - Vis lăsat în suflet ca veșnică Pecete...
Când am uitat de Tine, m-au năpădit regrete,
Căci nu știam de Cine în mine arde-un dor...

Cu ființa-nlăcrimată, Te aflu fericit,
Tu - Vis lăsat în suflet ca veșnică Lumină,
Ca soarele pe bolta albastră și senină...
Eu nu știam ce-nseamnă să plâng că sunt iubit...

Cu ființa-nlăcrimată, din inimă vestesc,
Căci cine să Te afle și-n urmă să nu spună
De Ființa absolută și vrednică și bună,
Prin care orișicine iubește... și iubesc... ?

Cu ființa-nlăcrimată, în fața Ta rămân,
O, Taină infinită din dragoste-arătată,
Din harul ce mă face să Te cunosc ca Tată...
Dar tac de-a Ta splendoare, Comoară și Stăpân...

Amin.