Când ne lăsăm doar urma și noi plecăm departe,
Rămân ca mărturie doar urmele lăsate,
Pecetea amintirii în cugetele toate -
Chiar floarea de s-ar pierde, mireasma n-are moarte.

O zbatere de aripi cât poate să însemne?
Un fluture e-n stare tornadele să cheme -
Cu cât mai mult în suflet cuvintele eterne,
Cuvântul când viața și moartea ni le cerne... ?

Nici simpla existență nu-nseamnă-ncremenire,
Când nu-i pe lume stare de-a fi-ntre rău și bine,
Când totul este freamăt și totul e uimire
Și existența-i glasul născut dintru Iubire.

Când dorul se-ntrupează și-ar vrea să spună "Mamă!" -
Un cântec al Iubirii lipsite de-orice teamă.
Da, sufletul pe-Acela ce l-a născut Îl cheamă,
Cu orice respirare și lacrimă pe geană.


Când ne lăsăm doar urma și noi plecăm spre Soare,
De dor să nu vă frângeți, să nu ne plângeți tare -
Ne continuăm odihna - a noastră desfătare -
În Dumnezeu, Izvorul Iubirii care-i Mare... !

Amin.