Și oare cum vom spune
Cuvinte îndeajuns
De Jertfa de Minune,
De Mielul cel străpuns,
De Dragostea durerii,
De Sângele vărsat,
De Harul mângâierii
Ce nouă ne-a fost dat... ?

Cuvintele sublime
Neputincioase gem,
De când veni-n mărime
Cuvântul cel Suprem,
Lumina cea nespusă
Și fără început
Ca perla cea ascunsă
În mâlul neplăcut...

Nimic să ne atragă
Aici cu noi, sub cer,
Și, totuși, cea mai dragă
Ființă din etern...
Nimic să strălucească
În Chipul Său n-avea,
Dar Slava cea cerească
Deplin în El trona...

Splendoarea Sa tăcută
Ce blând ne-a cucerit...
Ca ploaia cea cernută
Pe lutul ostenit,
Ca brațul ce alină
Pe rana cea de ieri,
Ca raza de lumină
Pe noaptea de dureri...

Splendoarea Sa duioasă
Ce tainic ne-a cuprins,
Curată și sfioasă...
Și veșnic ne-a învins.
De-a ei îmbrățișare
Să ne trezim plângând -
Dar nu fiindcă doare -
Cu dorul Său în gând...

Amin.