Nu-i zi primită de la Domnul
În vremea noastră schimbătoare
Să nu vezi pe-un creștin sau altul Privind spre cealaltă cărare.
Pe-acolo umblă oameni veseli,
La minte nu-s deloc înguști!
Distracția și-ndestularea
Îți par plăcute să le guști!
Izvorul lor cel dulce,
Uitatu-l-au, vezi bine,
Iar dorul după hrana
Cuvântului s-a stins;
Chiar pentr-o clipă numai
Nesocotindu-și calea,
Nesocotind pe Domnul,
Alunecă spre lumea
Care în laț i-a prins.

Berbeci încurcați cu coarnele-n rug
Sau oi sfâșiate de fiară,
Sfârșitul e-acesta când oile fug
Spre codri străini,
C-această nătângă mioară:

O auzi? E convinsă c-o cheamă un sunet strident,
Iar urechile-s pline de urlet din codri.
- Prea mică e turma din care eu sunt
Și tare-aș doini cu lupii cei mândri!

La ei...
Puterea-i mai mare și mersu-apăsat,
Și colții ascunși dup-un zâmbet șăgalnic.
Aș sta în pădure la umbră de brad,
Când prada o-mparte chiar lupul cel falnic.

De ce să trăiesc mereu monoton,
Doar iarbă și apă? ... Ajunsu-mi-au toate!
În turmă-i banal, da-n haită-i un zvon
De urlet, de sânge, de mese bogate!

Chiar azi am s-o iau prin desișul acela
Ce străjuie marea pădure bătrână!
Eu lup mă declar! În urlet îmi aflu plăcerea,
De partea puterii dorința mă mână!

Dar vai! ...
De ce-am început să tremur ca o pană
De când caut haita mergând spre poiană?
Doar îmi spun tot mereu că sunt lup, nu mioară!
Și n-ar trebui ca să las curajul să-mi piară...

Îmi spun chiar și-acum:
"Curaj, tu oiță, c-acuma ești lup!
Și sigur posibile-s visele tale!"
Repet tot mereu, căci mă cheamă pădurea. Și-o rup
La fugă spre haită, o, nimeni nu-mi steie în cale!

Îi văd! Colo-n zare, stau toți relaxați,
Cu burțile pline, mâncat-au cât zece!
Unită familie, căci toți sunt fârtați
Și-n ce libertate viața-și pot duce!

Chiar liber trăind, au și ei păstor! Și este vestit!
Căci lumea îl știe, puternic i-e graiul!
Se bate cu toți și sfâșie mult,
Omoară și fură, căci el este craiul!

La lupi...
Respectul pe mine m-așteaptă! Sfios mi-or vorbi
Mioare, căprițe, mistreții și cerbii!
Să-i cruț m-or ruga și de fric-or fugi,
Cu haita-mpreună domnesc și vara, și-n mijlocul iernii!
-----------------------------------------
Ce nătângă mioară! Ce nătângi năzuinți!
Căci haita-n pădure-o așteaptă voioasă la masă
Cu urletul mut. Toți lupii ascunși cu dinții-ascuțiți
Așteaptă ca joaca de-a lupul s-o curme în falca tăioasă...

Morala... Demult ea fu scrisă în Carte:
Urechea de-mi place s-o gâdil cu vorbe mieroase
La faima drăcească de vreau să iau parte,
Cu glas prefăcut vorbesc, iar lumea-mi oferă foloase...

Cuvântul când strâmb, când dau Adevărului nuanțe,
Când pasu-i grăbit spre dorința ce-mi stă înainte,
Când firea-mi hrănesc cu-a mândriei semințe,
Eu vând ce-am mai scump pe arginți și pe-o ciorbă de linte...

Întâi, haita lumii se-mbie pe plac să îmi facă,
Adulmecă-n vânt: un vânat prețios se apropie! Iată,
Toți lupii se-ncing într-o horă a morții. Îndată
Guri fioroase mă-nșfacă!
Vai, lupii îmi curmă și visuri, și viață deodată...

O, tu, oiță din turma Păstorului blând
Să alungi orice vis tributar lăcomiei,
Hrana cea bună o gustă, izvorul ceresc prețuind,
Căci să știi că și haita nutrește un gând de domnie! ... Surul lup s-a-mbrăcat și el într-o oaie mițoasă
Și la mare ospăț visează întruna...
Îmbracă-te frate-n Hristos, iar credința s-o ții sănătoasă!
Veghetor și statornic de ești, atunci vei cunoaște ce-i lup
Și ce-i frate care-n cuget cu tine e una!
Amin.