Aud în noapte zorii
autor. Diana G. U

Aud în toi de noapte, un glas ce îmi șoptește... iubit-o, aud un Mire care, grăbit aduce zorii să mă înveselească.


Aud pașii iubirii ce merg și peste ape, pășesc pe nori căci iată, e vremea la sfârșit.
Aud o voce blândă ce-mi răcorește focul, aprins de dor de ceruri, de-un veșnic infinit.
Aud o veselie, ce-alungă întristarea, să nu mă simt doar singur... orfan pe-acest pământ,
În inimă îmi pune, o mare bucurie, căci Cel ce este-n mine, e sfânt, e sfânt, e sfânt.
Aud cum o strigare, desparte nori în grabă, să pot cu-a mea privire, de ei ca să răzbat,
Aud cum El mă cheamă și mă grăbesc în taină, căci am dorința vie, să-l văd pe Împărat.


Nimic nu mă oprește din rostul vieții mele, căci nu oamenii mi l-au dat, Cel ce a creat cerul și pământul. El stă în fața ochilor mei.


Spre El mi-e alergarea, ce nu-i așa ușoară, spre El îmi zboară gândul, și sufletu-mi grăbit,
Dorința-mi este vie, s-ajung doresc acasă, să uit de suferința, ce-aici m-a gârbovit.
Spre El mi-e îndreptată, a inimii speranță, ce este ca o floare, sub ploaia cea de sus,
Ce-aduce numai viață, și-o inimă-ndreptată, spre-un răsărit de soare, căci soarele-i Isus.
Spre El îndrept suspinul, ce poate să îl șteargă, și lacrimile mele, șiroaie care curg,
Nu-mi pot opri eu pasul, pe urma ce-a lăsat-o, alerg în miez de noapte, în zori și în amurg.
Amin