Credința este o putere,
Ce morții poate învia,
Ea duce gândul peste munți,
Doriți mereu a se-nălța.
Credința cerul îl deschide,
Coboară sfinte mângâieri,
Este-un izvor chiar și-n pustie,
E ca un vânt din primăveri.
Credința este ca și roua,
Ce răcoreste-aprinsul dor,
Ea duce gândul mai departe,
De orice val... de orice nor.
Ea trece dincolo de stele,
Ființele ce-au obosit,
Ca să găseasc-acea odihnă,
Ce Domnul le-a făgăduit.
Credința este haina sfântă,
Ce poate inimi îmbrăca,
Care nu sunt ele-mpărțite,
Ci dăruite-n slujba Sa.
Îmbracă suflete curate,
Care aleargă pe pământ,
Pe urma cea însângerată,
Ce-a fost lăsată de un Sfânt.
Credinț-aduce bucurie,
Când lacrimile-s pe obraz,
Aduce ea și izbăvire,
Acelor ce trec prin necaz.
Ea dă tărie sufletească,
Când dealul este-atât de greu,
Credința poate să zdrobească,
Și planurile celui rău.
E ca și fagurul de miere,
Ce-alungă orice-amarăciuni,
Credința cerul îl deschide,
Să poți vedea prin ea minuni.
Aduce soarele în ziuă,
De noapte poți să treci prin ea,
Căci o credinț-adevarată,
Acei ce lupt-o pot avea.
Amin