Către Domnu-mi strigă gura, sufletul pentru-a-mi scăpa,
De o limbă-nșelătoare, și de buza ce e rea.

Să mă scape de săgeata, pacea ce vrea a-mi fura,
Să aducă tulburare, și o vreme mult mai grea.

Îmi ridic spre munți eu ochii, ajutorul să-l găsesc,
Care vine de la Domnul, mi-e Părintele ceresc.

El nu lasă să mă clatin, îmi păzește pasul meu,
El nicicând nu dormitează, e cu mine El mereu.

La plecare... la venire, sunt de mâna Lui purtat,
Bucuros sunt totdeauna, sunt un fiu de Împărat.

Se coboară cu iubire, când îl strig pe Domnul meu,
Nu mă lasă niciodată, să duc singur ce e greu.

El îmi este-nvățătura, ca să fiu neprihănit,
Căci cunoaște-a mea dorință, ca să fiu de El iubit.

Știe focul ce mă arde de iubire și de dor,
Îmi cunoașe și suspinul, și îmi vine-n ajutor.
Amin