Din inimă-mi curge iubirea,
Căci un izvor a fost săpat,
De suferințele ce-odată,
Pe cruce m-au răscumpărat,
Este iubirea fără margini,
Ce niciodat nu va seca,
Căci este-o dragoste ce-i vie,
Să ardă ea nu va-nceta.

În față-mi stă iubitul Soare,
Ce este doar strălucitor,
Atins mi-e sufletul de-o rază,
Ce-aprinde-n pieptul meu un dor,
Ce mă frământă și mă arde,
El să se stingă... nu aș vrea,
Decât în ziua cea vestită,
Când va veni din slava Sa.

Alerg să strâng roada iubirii,
Cu ea mereu mă-mpodobesc,
Este atât de minunată,
E minunat eu să iubesc,
Privirea țintă înainte,
Îmi este-n orice vremi ar fi,
Ca să cuprind vreau infinitul,
Care vre-o dat nu va sfârși.

Ca mierea este și cuvântul,
Ce îl sorbesc căci nu aș vrea,
Un picur mic ca să se piardă,
Cuvântul... e puterea mea,
El mă ridică la-nălțimea,
De unde eu nu pot cădea,
Îmi este sprijin sus pe stâncă,
Cuvântul... e tăria mea.

Și nu privesc trecutul care,
Ca să mă tulbur și-ar dori,
Grăbesc aici doar înainte,
Oricât de des voi obosi,
Fagăduința-mi dă putere,
Acea de-al întâlni pe El,
De-a fi o-ntreagă veșnicie,
Cu Domnul meu Emanuel.
Amin