Iubirea Ta iar mă cuprinde,
Căci simt al dragostei fior,
Trec munții vii... nu am vre-o teamă,
Când eu mă-nalț... alții cobor.

Cu aripi ce sunt sfâșiate,
Nu mă opresc în zborul meu,
Căci palme sfinte azi mă poartă,
Trec doar ușor ce este greu.

Iubirea Ta îmi dă putere,
Să trec fierbintele pustiu,
Când vântu-și plânge neputința,
Căci m-ai ales ca să fiu viu.

Cu răsărit de zori în față,
Se-aduna nori-n urmă mea,
Căci trec de ei ca pe-o câmpie,
Mi-e cerul țintă, slava Ta.

Iubirea Ta nu este-ascunsă,
Îmi trece visele de văi,
Sunt pline doar de-o primăvară,
Ce o cunosc doar cei ai Tăi.

Mireasma ei mereu mă-mbată,
Nebun de dragoste azi sunt,
Ce mă conduce spre apusul,
Acestor vremuri pe pământ.

Iubirea Ta îmi este haină,
Un așternut sub stele mii,
O trecătoare peste ape,
Izvor de ape în pustii.

Cu ea trezită mi-e ființa,
Să pot păși spre Raiul Tău,
Mă însoțește-n orice vreme,
Căci ea... ești Tu... iubitul meu.
Amin