Pune-ți inima de strajă,
Tu popor de legământ,
Să nu fie clătinată,
De va bate iar un vânt,
Să nu cadă-n deznadejde,
Când aici v-a-ntâmpina,
Munți și văi, suspine multe,
Valuri dar și lupta grea.

Spune-i inimii să cânte,
Și prin văi... de bucurii,
O cântare-a biruinței,
Când va trece prin pustii,
Ea să laude întruna,
Îndurare-a căpătat,
Ca să fie o mireasă,
Mirele... un Împărat.

Să nu-i fie scaldatoare,
Întristările ce vin,
Să nu fie ea flamândă,
Decât după ce-i divin,
Tu poporule... ascultă,
Inima deschide-ndat,
Când la ușa ei iar bate,
Harul cel nemăsurat.

Căci ar vrea să o cuprindă,
Cu-ndurările de sus,
Tot ce astăzi nu se vede,
Să nu stea de ea ascuns,
Închinată ea să fie,
Zi de zi lui Dumnezeu,
Trează-n zi dar și în noapte,
Să vegheze doar... mereu.

Spunei ei ca să privească,
Către Cel care ia dat,
Aripile nevăzute,
Ca să zboare-n zbor curat,
Să nu murmure o clipă,
Doar tacută ea să stea,
Când cel rău iarăși se-arată,
Tulburare să îi dea.

Spune-i inimii sa strige,
Și să aibă fericit,
Plânsul său cel plin de jale,
Să nu-i este învechit,
El va fi o piatră rară,
Pe coroana cea de sus,
Ce-i va fi pe frunte pusă,
Chiar de Regele Isus.
Amin