Cu plete albe de lumină, în fața mea văd chipul Tău,
Ce-mi umple inima de pace, căci Doamne Tu-mi... ești Dumnezeu.

Cu mâna Ta dai la o parte, și munții ce s-au ridicat,
Să îmi oprească alergarea, dar Doamne Tu... nu i-ai lăsat.

Iubirea Ta îmi este roua, în zilele ce sunt fierbinți,
Străbat cu Tine și pustiul, el este drumul celor sfinți.

Cu primăvară-n zori de ziuă, Tu mă trezești sa pot vedea,
Ce mare-ți este bunătatea, ce-o dăruiești cui Tu ai vrea.

Cu mâna Ta îmi mângâi dorul, ce sfâșie ființa mea,
E-un dor de Tine ce mă leagă, de tot ce cerul îmi va da.

O Doamne cât de minunată, e calea celor care plâng,
Pe ea se-aude o cântare, biruitorii mângâind.

Cu flori în păr e-mpodobită, ființa mea de harul Tău,
Ma leagănă a Ta iubire, ca să nu simt aici ce-i greu.

Pe ape vii pășesc spre Tine, să mă scufund nu aș putea,
Căci pasul meu este pe-o urmă, ce ai lasat-o-n urma Ta.

Frumosul cer mă-nsenineaza, sub norii gri ce-s tulburați,
Privirea Ta mă îngrijește, de ea sunt norii alungați.

Alerg câmpia-mpodobită, cu florile ce înfloresc,
Mirosul lor e-o dăruire, e pe pământ miros ceresc.

Cu dragoste îmi este drumul, întins mereu în fața mea,
Te-ai îngrijit să-mi ei povara, să pot mereu înainta.

Și azi ascult o melodie, pe raze vii ce-a coborât,
Să urc pe ele spre lumină, să nu mai fiu posomorât

Păstrez mereu o amintire, și zi de zi eu o trăiesc,
Să am cu Tine-o întâlnire, la pieptul Tău să odihnesc.

Îmi dăruiești în orice clipă, doar bucuria de-a spera,
Căci vine-o zi ce nu-i departe, când față-n față noi vom sta.
Amin