Cu inimi pline de iubire,
Privim spre zare așteptând,
Lumina cerului divină,
Ce va răsare în curând.

Cu zorii ei ce niciodată,
Nu se vor stinge... ei vor fi,
A vremii fără de sfârșituri,
Sunt veșnici zorii cei de zi.

Nădejdea lor ne stă în față,
Speranță ne aduce ea,
Și-acea putere pân-la capăt,
Chiar de e greu în vreme grea.

Sunt zorii clipelor de taină,
Ce pline-s doar de bucurii,
În ele neputința moare,
Căci viață este-n veșnicii.

Sunt zorii cei de primăvară,
Cu flori ce nu se ofilesc,
În calea celor sfinți ce-aleargă,
Ce pe pământ nu obosesc.

Ei sunt acei ce îi așteaptă,
Ca să răsară mai îndat,
Privind mereu spre bolt-albastră,
Să lupte ei n-au încetat.

E astăzi așteptată vremea,
În care pacea va domni,
Și dragostea va fi stăpână,
Și toate-n veci de veci vor fi.

Acolo unde e doar soare,
Cu raze vii fără apus,
E Țara plină de lumină,
Cea pregătită de Isus.

E viața fără de hotare,
Care îndat va răsări,
Cu zorii ei ce-s după zare,
Ce minunat în ea va fi.

Un cânt al marei biruințe,
De sfinți va fi atunci cântat,
La poarta cerului... cea sfântă,
Recunoscuți de Împărat.
Amin