Ce sfântă-i dragostea divină, ce a cuprins ființe vii,
Ce sfântă e credincioșia, ce-i un izvor ea în pustii.
Ce sfântă este dimineața, când soarele e răsărit,
Ce umple inimi fericite, care-au vegheat... n-au ațipit.
Ce sfântă este-acea prezență, ce-i vindecă pe cei bolnavi,
Prin Duhul sfânt care coboară, ca să elibereze sclavi.
Ea leagă rănile ascunse, trezește cei ce-s adormiți,
Ca de mânia din adâncuri, ei să nu fie nimiciți.
Ce sfântă este părtășia, cu cerul când e lupta grea,
Când se coboară printre lacrimi, o mână pentru-a mângâia.
Desparte norii ce se-adună, și apele desparte ea,
Căci este mâna cea străpunsă, pe-o cruce-n dealul Golgota.
Ce sfântă-i viața lângă Domnul, cât de frumoasă este ea,
Este mereu o bucurie, căci fericire-i slava Sa.
Cu El în față-i nemurire, e drumul către Paradis,
Ce minunat este cu Domnul, e minunat... e ca un vis.
Amin