Nu deschide-ndată gura, când cel rău stă-n fața ta,
Chiar de-i dulce bârfa lumii, tu nu te hrăni cu ea.

Ea îți va păta și haina, tu mireasă nu vei fi,
Căci o haină ce-i pătată, cerul nu-l va moșteni.

Nu lăsa iuțimea firii, să conducă viața ta,
Chipul veacului ea este, haina ei nu o-mbrăca.

Ca să fii la poartă sfântă, cunoscut de Dumnezeu,
Tu păstrează haina albă, chiar de uneori e greu.

Nu privi fără de milă, ochiul rău va deveni,
Răutate-a ta ființă, suflete va-mbolnăvi.

Este ea otrava lumii, ce te poate nimici,
Dar și ura este-o boală, fugi de ea căci vei muri.

Fugi de căile străine, cei ce pier pe ele sunt,
Fugi mereu de viclenie, nu-i un drum spre locul sfânt.

Viclenia e vicleană, ea te va îndepărta,
De lumina cea divină, căci spre moarte duce ea.

Stai de veghe-ntotdeauna, treaz în orice vremi să fii,
Doar acel ce stă de veghe, poate-ajunge-n veșnicii.

Cel care sub har rămâne, credincios pân-la sfârșit,
Va fi el numit de Domnul, sufletul cel mântuit.
Amin