Fără Tine sunt o frunză călătoare-n ploi și vânt,
Ce-și așteaptă putrezirea pe-o fărâmă de pământ...
Când apare toamna morții, verdele-i s-a spulberat,
Și-ntr-o clipă frumusețea oamenii i-au și uitat.

Fără Tine sunt zăpada ce străluce-n zori de zi,
Când în jurul ei se-adună fețișoare de copii...
Ce aprinde bucuria de pe chipul lor curat...
Dar această fericire niciodată n-a durat.
Căci, pe câmpul cu zăpadă, albul se va destrăma,
Și-ntre firele de apă, ghiocei vor rămânea.
Fără Tine, sunt zăpada de pe-ntinsul crud covor,
Ce se scurge în pământuri... Fără Tine-s trecător... !

Fără Tine sunt o floare ruptă de-al furtunii cânt,
Cu petalele înfrânte, proșternute pe pământ...
Și cu frunzele firave, spulberate-n vânt și ploi,
Sub luminile de fulger, care plânge în noroi...

Fără Tine eu sunt norul ce se pierde în văzduh,
Fără sens și nemurire... Fără-n mine al Tău Duh,
Nu am orizont... nici țelul ce în Tine l-am găsit.
Sunt un nor fără de viață fără Tine, Domn iubit... !


Dar atunci când sunt cu Tine, sunt puternic și ne-nfrânt
Nici de ape, nici de tunet, nici de ploaie, nici de vânt!
Știu că totul pot în Tine, fiindcă veșnic mă iubești.
Și, privind la Brațul tare, cât de mult Tu mă uimești... -

Câte fiare – lei și tigri – îmblânzite de-al Tău glas...
Câte valuri ce în urmă fără spumă au rămas...
Câte tunete pe ceruri fără sunet... Nu mă tem,
Fiindcă Domnul e cu mine, oridecâteori Îl chem... !

Câte văi spre cer urcate... Și câți munți puși la pământ...
Câte răni scăldate-n sânge alinate de Cuvânt...
Câte glasuri de ocară stinse toate deodat’... -
Cine e ca Dumnezeul meu sublim și minunat?

Câte încercări și greuri străbătute ca un gând...
Câte mângâieri în noaptea petrecută doar plângând...
Câte biruinți prin lumea de ispite și plăceri... -
Unde-aș mai găsi iubirea Ta de Tată? Nicăieri.

Unde-aș mai simți alinul ca la pieptul Tău de dor,
Ce îmi curmă orice lacrimi... și îmi face-așa ușor
Orice pas pe spini și ape, orice gemet în război,
Orice val intrat în barcă... Fiincă suntem amândoi... ? !


Fără Tine, sunt o pleavă... Dar cu Tine sunt viteaz,
Căci Tu-mi întărești genunchii, și-mi ștergi lacrima pe-obraz.
Fără Tine, sunt o frunză. Fără Tine, sunt un nor.
Dar cu Tine pot învinge, scumpul meu Mântuitor... !

Amin.