Falsă slujire


Trăim azi vremuri triste, Scriptura se-plineşte,
Pe cei chemaţi adesea, cel rău î-i amăgeşte,
Ajung pradă mîndriei, şi-apoi în îngîmfare,
Ei fac fără ştiinţă, a răului lucrare.

Nu stau în rugăciune, au neglijat vegherea,
Cu fraţii-n părtăşie, nu-şi mai găsesc plăcerea,
S-au cufundat în somnul, din noaptea cea adîncă,
Nu mai aud Cuvîntul, ce le vorbeşte încă.

Isus spunea odată: „morminte văruite”
La suprafaţă sînteţi, cu flori împodobite,
Voi înşelaţi pe alţii, cu falsa voastră viaţă,
Sub care vă ascundeţi, adevărata faţă.

Vai! ce blestem amarnic, să spui că faci lucrarea,
Acelui ce prin Sînge, ne-a dat eliberarea,
Cînd tu eşti plin de duhul, cel rău, de răzvrătire,
Şi-n tot ce faci, nu este, o dramă de iubire.

Privind din înălţime, Isus azi iarăşi plînge,
Zdrobită de durere, inima lui se frînge.
Se-aşterne întristarea, pe faţa-I minunată.
Pentru acei ce-n lume-L, mai răstîgnesc odată,

Căci Isus azi ne cheamă, la pace şi răbdare,
Să fim lumii lumină, pămîntului o sare,
O sare ce dînd gustul, adesea se topeşte,
Şi mila ce salvîndu-i, pe alţii se jertfeşte.

Ne cheamă astăzi cerul, la sfîntă unitate,
În care răul piere, învins de bunătate,
În teamă cu durere, privindune căderea,
Să ne vedem azi bîrna, ce-acoperă vederea.

Aşează-ţi azi cu teamă, viaţa la lumină,
Lăsînd deplin în tine, puterea cea divină.
Să î-ţi zdrobească eul, ce rob legat te ţine,
Şi orice răutate, să piară de la tine.

Şi-apoi plin de iubire, de pace şi blîndeţe,
Fi gata ai răspunde, unei chemări măreţe,
Să poţi spune cu cinste, în duh de umilinţă,
Despre a ta chemare, şi despre pocăinţă.


Amin Ilie Belciu Iulie 2004