De ce-ai gândit că Tatăl din cerurile-nalte
N-ajunge cu privirea să vadă că tu plângi... ?
Căci pentru El Pământul nu este prea departe
Să simtă în durere cum inima îți frângi.

Și mâna Lui nu este prea scurtă să aline
Suspinul celui care-i străin pe-acest Pământ.
Acelui ce-L iubește în ajutor îi vine,
Atuncea când în luptă se vede chiar înfrânt.

De ce-ai crezut o clipă că-n greu te părăsise,
Când valul lumii-n barcă deodată se izbi?
Căci ”Nu te las!” în Cartea Iubirii îți promise,
”Cu niciun chip, copile, Eu nu te-oi părăsi!”

El vede orice rană... și-o face să dispară –
Cu-n deget o atinge, și-ndată rana nu-i.
Cu brațele de Tată când plângi te înconjoară,
Și-ți ia povara mâna străpuns-adânc de cui.

El înțelege totul... și vede cât de mare
E zbaterea prin noapte să te păstrezi curat.
Dar niciodată-n lume nu-ți lasă vreo-ncercare
Spre moarte... fiin’că Domnul cât poți a măsurat.

Privește la izbândă, și nu la slăbiciune... !
Privește la iubirea cu care S-a jertfit,
Și nu la lumea asta de-amar și-ntinăciune –
Asemeni vei învinge, cum El a biruit!

Dar să nu uiți o clipă, ținând în jos privirea,
C-ai fost chemat pe nume să fii învingător... !
Când totul se destramă, apare izbăvirea –
Stau cetele de îngeri să-ți vină-n ajutor.

Descoperite ceruri deasupra-ți stau străjere,
Și-așteaptă înspre ele privirea să-ți ridici –
Acolo e iubirea, balsam de mângâiere...
Acolo caut-alinul... că nu-l găsești aici.

Biruitor al lumii să fii, azi îndrăznește,
Fiindcă Domnul Vieții întâi a biruit!
La felul Lui de luptă, la pasul Lui privește,
Căci și înaintașii spre Dânsul au privit!

Nu-ți pară scumpă viața... căci lutu-n lut se duce.
Fii gata pentru Domnul, chiar dac-ar fi să mori... !
Gândește la cunună, cum veșnic va străluce
Pe capul tău... și-alături, mulțimea de comori...

Mai luptă, frate, soră... căci asta-i lupta bună!
Nu merită vreodată să lași armele jos.
Căci, mai presus de orice durere și furtună,
De norii plini de lacrimi, e-un Soare glorios!

Amin.