Deplină este bucuria în care ai intrat prin har,
Și dragostea-I ce se revarsă, pășind pe drumul de amar.
Prea dulce e chemarea sfântă la care ai răspuns cu dor,
Să dai pe-o clipă veșnicia cântând cu-al îngerilor cor.

Tu nu ești singur! Ai un Tată ce până azi te-a ocrotit.
Și o va face și de-acuma, de-asculți în toate neclintit.
Căci, dacă vrei să mergi întocmai cum a pășit Domnul Isus,
Cu siguranță vei ajunge în țara veșnică de sus!

Nu deznădăjdui pe Calea încununată de suspin!
Nu plânge când în tin’ se-aruncă al lumii negru, greu venin!
De vrei să birui totul, rabdă, așa cum Domnul a răbdat,
Când bicele Îl usturară, sub grea povara de scuipat... !

Deci, dacă Domnul suferit-a, nu aștepta să fii slăvit!
Nu aștepta ‘napoi iubirea ce tu cu drag ai dăruit!
Nu aștepta răspuns la bine aicea jos, pe-acest Pământ,
Căci răsplătirea minunată o vei primi în cerul sfânt... !

Nu aștepta un piept pe care să-ți sprijini capul obosit,
Și nici alin pentru durerea ce-n drumul tău ai întâlnit...
Nu aștepta la oameni glasul ce-ți șterge lacrima de dor,
Căci Domnul tău îți leagă rana, cu sfânt balsam vindecător... !

Cât de frumoasă este viața, chiar suferind lângă Isus,
În pocăinț-adevărată, când zi de zi Îi ești supus...
Când stai plecat în odăiță și simți al lacrimii șuvoi,
Și-I mulțumești pentru iubirea ce-a arătat-o pentru noi...

Ca ultimul tâlhar, pe cruce, zăcea încoronat de spini,
Iar inima-I plângea în hohot, când suferea între străini:
“O, Eli, lama sabactani?” - strigă la Dumnezeul sfânt –
“De ce Mă lași în suferință și părăsit pe-acest Pământ... ?

De ce-Ți întorci a Ta privire, Părinte scump și iubitor... ?
De ce nu-Ți ‘tinzi brațul puternic și întristat Mă lași să mor... ?
Știu c-al Meu sânge spală vina oricărui suflet omenesc,
Dar nu Mă părăsi cu totul, căci în durere Mă topesc... ”

Ca-n muntele înalt izvorul I-a fost viața orișicând,
Și-L proslăvea pe Creatorul prin orice faptă, vorbă, gând...
Dar El era mânjit de starea ce omenirea apăsa,
Și-orice minciună, ură, crimă…asupra Lui se răsfrângea.

Povara Lui era uriașă – Trecut, prezent și viitor.
Otrava fiecărei patimi Îl ustura îngrozitor.
Când picături din ea căzură pe tâmpla caldă, sângerând,
Hristos tăcea pe lemnul rece. Treceau și oameni, rând pe rând.

Disprețul lor era amarnic – Nici nu-și puteau imagina
Că Cel ce-atârnă în piroane chiar Fiu de Dumnezeu era... .
De asta Tată-L părăsise – Era cu toate întinat,
Iar ochii-I nu puteau să-L vadă pe-al Său Copil cu greu păcat.

Oricâte lacrimi am aduce pentru triumfătorul har,
Oricât am mulțumi în laudă pentru neprețuitul dar,
N-ar fi de-ajuns... O viață-ntreagă să-I cânți în glorii melodii,
De-ai vrea să-I răsplătești jertfirea, chiar la nimic n-ar folosi.


Un singur lucru ai la tine, ce-n fața Lui are un preț.
Un singur lucru cere Domnul – E-așa de mic... și-așa măreț... –
Un cufăr scump, o harfă vie – E inima ce-n piept o porți.
I-ai dat-o Lui întreagă-n mână? I-ai dat-o? Vei intra pe porți.

De nu, rămâne-vei afară. Nu te-nșela! Astăzi îți zic
Că Lui o inimă-mpărțită nu-I folosește la nimic...
Lui Dumnezeu și lui Mamona nu poți sluji – Chiar El a spus. -
N-ai vrea să fii de azi cu totul predat în mâna Lui Isus?

Îți amintești de focul slavei, arzând curat, de la-nceput?
Și de Puterea minunată ce-n clip-aceea te-a umplut?
De bucurii neprefăcute din dulcea dragoste dintâi?
De râvn-aceea-nflăcărată, când pe genunchi spunea ”Rămâi!
Mai stai o clipă-n rugăciune și mulțumește pentru tot!”?

Când valuri ți-ncercau credința, strigai ”În Domnul totul pot!”.
Astăzi cârtești, precum Israel, când prin pustiu călătorea...
Dar pașii lor oare nu Domnul prin stâlp de foc îi conducea?

Da, noi suntem poporul veșnic al Legământului cel Nou,
Și stâlpul care luminează e-Acel în veci slăvit Erou –
Eroul ce-a învins și moartea! El e-Adevărul necurmat!
Și viața Sa, prin întuneric, e-o pildă demnă de urmat... !


O, suflete, ce-asculți îndemnul, ridică-te! ... Nu sta învins!
Aprinde focul pocăinței, al dragostei care s-a stins!
Cât este timp de îndreptare, cât timp se zice ”astăzi”, hai!
Sau vrei, în clipa întâlnirii, în fața-I să nu poți să stai?

Decât să pierdem și-aici viața, și-acolo-n locul minunat,
Hai să ne pocăim chiar astăzi, să ne-ndreptăm cu-adevărat!
Iubită soră și scump frate, hai să veghem necontenit,
Căci ziua revederii vine, și timpul este pe sfârșit!


Voi, tineri, stați cu mintea trează în lumea veacului de-acum!
Nu e ușor, dar răsplătirea vegherii voastre e pe drum,
Căci Domnul vede lupta cruntă, păstrându-vă neîntinați,
Și nicidecum El nu vă lasă – Vegheați, voi, tineri dragi, vegheați!

Voi, mame, ce purtați pe brațe copiii strânși cu drag la piept,
Să semănați în ei Cuvântul Vieții sfinte, bobul drept!
Căci Domnul răsplăti-va totul, deplin, deplin, orice efort
Să-i creșteți după cum vrea Tatăl, când barca va ajunge-n port.


Azi multe semne strigă-n goană că vremea-n urmă a ajuns –
Războaie, foamete, necazuri... pe bieții oameni i-au răpus.
Și iubitori de sine-n lume sunt mulți... și iubitori de bani...
Se-njunghie fără de milă, pe drum cad lacrimi de orfani.


Trezește-te din ațipire! Cu foc să strige viața ta!
Atâția-s morți și umblă-n juru-ți... Avertizându-i, poți salva
Măcar o viață din mulțime! Să vadă că salvat tu ești
Măcar un suflet... Să se-ntoarcă spre Domnul slăvilor cerești!


Și voi, ce n-ați gustat din mila a Dumnezeului cel bun,
Și gemeți ne-nțeleși și singuri, sub patimi care vă supun,
Veniți să beți din Apa Vie, din Râul Vieții cristalin,
Din Patria divină, unde se curmă orișice suspin!

Și stăruiți fără-ncetare să fiți și voi pecetluiți,
S-aveți și voi curate aripi, căci în curând veți fi răpiți... !
Și, fără ele, cum se poate să vă-ndreptați zburând spre cer,
Înspre Cetatea mult dorită, în care lacrimile pier... ?


Poporule ales din lume, de ce ești astăzi întristat... ?
Căci, mai presus de-orice durere, tu ai un Tată minunat –
Mângâietor când plângi în noapte, vindecător când boala-i grea,
Prieten când în jur nu-i nimeni să simtă cum e starea ta... !

Să fie sfânta bucurie cu tine-n orice zi și ceas,
Și pacea Sa să te-nsoțească în orice loc, la orice pas!
Să ardă flacăra Iubirii necontenit în pieptul tău,
Să poți să fii în astă lume popor plăcut Lui Dumnezeu... !

Amin.