Mi-ai dat iubire...
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Licariri din roua cerului  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de fidelitate in 11/03/2008
Referințe
Mi-ai dat iubire...



Când privisem spre lumina Scripturii,
Descoperisem iubirea Ta aleasă.
Revărsată cu fermitatea corecturii,
Să pot purta haina albă de Mireasă.

Din dragostea Ta mi-ai dat iubire.
Te-ai îndurat de al meu suflet uscat.
Ai revărsat lumină din Dumnezeire.
Şi m-ai învăţat, că nu-i timp de stat,

Într-o stare de expectativă tăcută.
Ci smerită să vorbesc despre iertare.
Şi când loviturile vin, să fiu oaie mută,
Să nu uit niciodată, a Ta îndurare.

Cum m-ai scos din hățișurile pierzării,
M-ai renăscut spre nesfârșită viaţă,
Mi-ai deschis orizontu-naltul zării.
Şi-ai risipit norii negurilor de ceaţă.

Mi-ai dat o iubire veşnică... să trăiesc,
Să pot să lupt cu mine, să mă pocăiesc.
Să las să rodească roadele neprihănirii,
Prin Harul ce revarsă iubirea mântuirii.

Şi zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă,
Să mă pocăiesc, de răul, ce se-înfiripă.
Să mă debarasez de toate tarele firii,
Să crească-n mine neprihănirea sfințirii.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1889
  • Export PDF: 7
Opțiuni