Mi-ai dat iubire...



Când privisem spre lumina Scripturii,
Descoperisem iubirea Ta aleasă.
Revărsată cu fermitatea corecturii,
Să pot purta haina albă de Mireasă.

Din dragostea Ta mi-ai dat iubire.
Te-ai îndurat de al meu suflet uscat.
Ai revărsat lumină din Dumnezeire.
Şi m-ai învăţat, că nu-i timp de stat,

Într-o stare de expectativă tăcută.
Ci smerită să vorbesc despre iertare.
Şi când loviturile vin, să fiu oaie mută,
Să nu uit niciodată, a Ta îndurare.

Cum m-ai scos din hățișurile pierzării,
M-ai renăscut spre nesfârșită viaţă,
Mi-ai deschis orizontu-naltul zării.
Şi-ai risipit norii negurilor de ceaţă.

Mi-ai dat o iubire veşnică... să trăiesc,
Să pot să lupt cu mine, să mă pocăiesc.
Să las să rodească roadele neprihănirii,
Prin Harul ce revarsă iubirea mântuirii.

Şi zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă,
Să mă pocăiesc, de răul, ce se-înfiripă.
Să mă debarasez de toate tarele firii,
Să crească-n mine neprihănirea sfințirii.