Fiule,
mi-ai zis,
dă-Mi inima zălog
În pleava ei s-aşez un cuib dumnezeiesc.
Eu, Logos necuprins, Mi-aş face-ntrânsa loc
Lăcaş ori bucăţică de rai din rai ceresc.
Dă-Mi
trupul tău
ca jertfă plăcută şi întreagă
În hamul ascultării să-l ţinem înhămat.
Nu el a lumii pofte şi-a firii să aleagă
Ci de puterea crucii Cristosului, schimbat.
Dă-Mi
viaţa ta
în taină s-o-mbrac în garb de in
Aromele luminii să-i fie-n braţe nimb.
Cu mâna Mea străpunsă de mână-am să te ţin
Şi-n veşnicii curate cu drag am să te plimb.
Dă-Mi
clipa ta,
tic-tacul cu paşii zgomotoşi,
Din mii de albe fire s-o ţes în străluciri
S-o leg în infinituri de eoni luminoşi
Nimic să nu-nfiripe spre vane risipiri.
Dă-Mi
duhul tău rebel
în el să-Mi vărs puterea,
Sfânt chivot să Mă poarte pe aripi de Duh Sfânt.
Aceasta-i Evanghelia ce-ţi naşte învierea
Şi-atunci din nou zidi-vom Edenul pe pământ.