Ziua cea mai lungă (Vinerea Patimilor)
A început durerea cu picături de sânge
Când Cel fără de vină îngenunchiat se frânge
În ruga zdrobitoare ce se-auzea în şoapte,
Acolo în grădină, Isus în miez de noapte.

Cei ce i-au fost aproape nu i-au simţit durerea
Şi-n noaptea luptei grele i-a adormit tăcerea,
Doar Iuda vânzătorul cel plin de lăcomie,
Nu sa grăbit să doarmă şi-n noatea cea târzie,

În fruntea unei gloate ce-avea să facă răul,
Venit-a în grădină să-şi vândă Dumnezeul.
Cu un sărut făţarnic un semn al mişeliei,
Ce-i va-ngrozi pe oameni în faţa veşniciei.

Grăbiţi l-au prins pe Domnul şi-apoi l-au dus în silă,
Să-i caute-nvinuire acei fără de milă,
Dar n-au găsit vreo vină de lege condamnată,
Şi-au născocind păgânii minciuna-verşunată .

Lau condamnat la moarte ca pe-un tâlhar de seamă
În chinuri să trăiască cea mai cumplită dramă.
S-au dus toţi ucenicii fugind de suferinţă,
Şi Petru ce-i jurase nemijlocit credinţă.

Rămas de unul singur cu gloata-nfuriată,
Cel ce-a creat Pământul stă blând la judecată,
Apoi în faţa lumii alături de Baraba,
Căci pe Pilat de teamă îl apucase graba.

Să scape de-Împăratul găsit fără de vină
Cu faţa Lui cea blândă ce radia lumină
Şi l-a lăsat mulţimii ce-n ura-nverşunată,
Avea să-i ceară moartea fără de judeacată.

A fost bătut cu cu ură de cei fărădelege,
Apoi i-au bus cunună de spini ca unui rege
L-au dezbrăcat de haine batjocurindu-I Fiinţa,
Ce a venit în lume s-aline suferinţa.

Iar lumea ca răsplată i-a pus pe frunte spinii,
Şi-o cruce grea s-o ducă pe ,,Dealul căpăţânii"
O suliţă ce trupul avea să i-L străpungă,
Cumplita suferinţă din ,,Ziua cea mai lungă"

Când sus pe lemnul crucii se stinge Salvatorul
Rostind o rugăciune pentru întreg poporul:
Te rog Părinte iartă-i, şi de atunci se roagă,
Până în vremea noastră pentru o lume-ntreagă,

Ca toţi cei ce vor crede în Jertfa Lui cea mare,
Să aibă prin credinţă de vina lor iertare,
Prin ruga Lui rostită în ziua suferinţei,
El ne-a deschis prin veacuri cărarea pocăinţei.

Ilie Belciu