Sărmane om.

Din vestita ta onoare,
N-a rămas decât un ciob,
Nu mai vrei să dai crezare
Sfaturilor de valoare,
Şi slujeşti cu-nverşunare,
Lăcomiei ca un rob.

Om sărman, seteos de viaţă,
Ce-n zadar te chinuieşti,
Ca să poţi ieşi din ceaţă,
Dumnezeu ca o povaţă,
Iubitor ţi-a pus în faţă,
Bariere să te-opreşti.

Printre zilele de vară,
De n-ar fi şi nopţi târzii,
Nu te-ai mai opri spre seară,
Să aduni ca o povară,
Comoară lângă comoară,
Până când te-ai prăbuşi.

De n-ar fi lăsat durerea,
Dumnezeu în calea ta,
N-ai fi cunoscut tăcerea,
Şi n-ai mai vedea Puterea,
Celui ce-ţi dă mângâierea,
Şi în clipa cea mai grea.

De n-ar fi nori şi furtună,
Ger năprasnic şi îngheţ,
Pentru tine-un cer cu lună,
Zilele cu vreme bună,
Soarele ca o cunună,
N-ar mai fi aşa de preţ.

Înţelegi câtă-ndurare,
Ne arată Dumnezeu
El dă binecuvântare,
Dar când mergi înspre pierzare,
Prin necaz sau încercare,
El apare-n drumul tău.

Martie 2008 Ilie Belci