La pârâul Cherit
1 Împăraţi 17.


Î-ţi mulţumesc o Tată cu-ntreaga mea fiinţă,
De viaţa fericită ce-o am prin Harul Tău,
Şi mai presus de toate că-mi dăruieşti credinţă,
Să cred că Tu eşti Domnul Puternic Dumnezeu.

Adeseori vin corbii trimişi Doamne de Tine,
Făcând să nu duc lipsă în viaţă de nimic,
Şi-atunci când izbăvirea nu ştiu de unde vine,
Eu prin credinţă ochhi spre Tine îi ridic.

Au fost şi vremuri triste, când mi-a slăbit credinţa,
Când a secat pârâul speranţei la Cherit,
Dar Tu prin îndurare adusa-i biruinţa,
Şi-n Dragostea Ta mare din nou mai izbăvit.

Doar Tu mi-ai fost salvarea, în orice încercare,
Şi când prin necredinţă adânc te-am întristat,
Ţi-ai arătat Puterea din Mâna Ta cea tare,
Făcând lucruri măreţe ce nu le-aş fi visat.

Ajută-mi Sfinte Tată în vremuri de-ntristare,
Când va seca pârâul să nu mă îndoiesc,
Căci Tu poţi pretutindeni să redeschizi izvoare,
Şi darurile Tale nicicând nu se sfârşesc.

Să pot fără cârtire, smerit şi în tăcere,
Răspuns la rugăciune în taină aştepta,
Să fiu robul credinţei ce-n umilinţă cere,
Să se-mplinească-n toate, doar Sfântă Voia Ta.


Amin