Cu ce să-ncep? Nu știu nici cum te cheamă...
Nu știu, suflet iubit, nici cine ești...
Dar știu, n-ar trebui să-mi fie teamă
Ce vei gândi, scrisoarea de-mi citești.

Și știu că ești copil – așa ca mine –
Al Tatălui ceresc și necuprins,
Că El a pus Ceva de preț în tine –
O dragoste de cer, ce nu s-a stins...

Și nici nu se va stinge vreodată,
Chiar vânturile toate de-ar sufla –
Putere-aceea sfântă, minunată,
Ce-odată din mormânt te va scula.

Știu c-ai răbdat ocara și disprețul...
C-ai suspinat, tăcând apoi supus.
Și-nțelegând c-acesta este prețul,
Ți-ai amintit de Domnul tău, Isus...

Mai știu că porți o luptă necurmată,
Prin lumea asta plină de plăceri...
Dar n-ai simțit pe Domnul niciodată
Departe în ispite și-n dureri.

Și știu că te-ai plecat cu umilință
În odăiță... Lacrima striga
La Tatăl... să-ți trimită biruință
În cel mai greu război din viața ta... !

Dar c-ai rămas pân’ astăzi în picioare,
Purtat de brațul Său cel iubitor...
El ți-a trimis, în marea-I îndurare,
Oștirile cerești în ajutor.

Copil de Dumnezeu, răsplata vine
Și binecuvântări... chiar pe Pământ.
C-ai fost creștin, și nu ți-a fost rușine.
C-ai ascultat de glasul Lui cel sfânt.

Eu te aștept, sublimă nestemată...
Și ard de-un aprig dor să te-ntâlnesc.
Și să te strâng la pieptul meu odată,
Că-n dragoste suspinele sfârșesc.

Mi-e dor așa cum le e dor de soare
Livezilor cu muguri și cu flori...
Și stolului de păsări călătoare,
De berze, rândunele și cocori...

Mi-e dor precum copilului de vară...
De apă secetosului pământ...
Bisericii iubite să apară
Isus Hristos, în strai de Mire sfânt...

Ce scump-asemănare... să-nțeleagă
Oricine ce-i unește pe doi soți –
E dragostea curată care-i leagă,
Ce s-o măsori nicicând nu ai să poți... !

Hristos e Mire... și a Lui Mireasă
Biserica ce El Și-a câștigat.
Lăsând în urmă ce-nsemna ”Acasă”,
Pe Muntele Iubirii a răbdat.

Al doilea Adam... O coastă frântă...
Izvor de apă, sânge... Viață-n dar...
O dragoste și o iertare sfântă,
Care-au străpuns al bolților hotar... !

S-au despicat și stâncile în două...
Perdeaua de la Templu s-a distrus...
Și din Adam ieși o Evă nouă –
Biserica, Mireasa Lui Isus... !

Câștigă-mă prin sfânta ascultare... !
Pentru Rahela, Iacov mai demult
Lucrat-a ani de zile cu sudoare.
Dar o iubea, și nu-i păruse mult.

Căci binecuvântarea-n orice vreme
În urma ascultării-a apărut.
De-aceea, scumpe tânăr, nu te teme,
De vezi că ani de-a rândul au trecut...

Oricât ar fi, te-aștept numai pe tine,
Iubite prinț, al Regelui fecior...
Chiar de vrăjmașul luptă și cu mine...
Chiar de-s și carne... tină cu fior...

Eu te aștept... însă și tu m-așteaptă.
Rămân curată și rămâi curat...
Căci judecata Domnului e dreaptă,
Și cei ce L-au iubit s-au bucurat.

În încheiere-ți spun: Rămâi cu bine...
Rămâi cu Domnul, tinere iubit...
Da, te iubesc... și mi-este dor de tine.

(Semnat,)
O fată, ajutorul potrivit

Amin.