Când, părăsit, te-ncearcă adânc-amărăciune
Și nicăieri, trăirii nu-i afli un temei,
Când tot ce-a ars e astăzi cenușă și tăciune
Cetatea de scăpare e Isus, dacă vrei...

El ți-a bătut la ușă de multă, multă vreme,
Pe când urcai năvalnic spre-al slavei surogat...
Precum un cal de luptă în vechile arene
Tu ți-ai sleit puterea sub cel ce te-a-nhămat.

Amară întocmire ai dat umblării tale,
Izbânzilor de-atuncea tu nu le știi deliciul
Căci carnea trece, uită, în duhul tău e jale
Căci te-a bătut cu ură al poftei tale biciul.

Credeai într-o perfidă și falsă rațiune,
Credeai că libertatea e dreptul la desfrâu,
Urla în tine pofta cât nu se poate spune,
Surpându-te în beznă cum pietrele în râuri...

Te-a sufocat mândria, te-a otrăvit veninul
Minciunii din strătimpuri ce mai șoptește încă
Și lumea nu-ți mai toarnă în cupa vieții vinul
Și n-ai de multă vreme picioarele pe stâncă.

Și nu mai e scăpare căci ești de-acum epavă,
Prietenii te-alungă, ești astăzi un nimic
Căci ai cules din lume un surogat de slavă
Și rodul vieții tale e paiul fără spic.

Dar iată sângerânda ofrandă, pe Golgota
Cu lacrima-I de veghe te strigă azi pe nume
Căci ți-a plătit cu sânge și cea din urmă dotă
Și-n prețul jertfei Sale e prinsă-ntreaga lume.

Și-n lumea ce-ai umblat-o de-atât amar de vreme
Nu-i nimeni cu atâta iubire să te cheme...