TRĂIRI...

Admir culoarea roșie din lanul de grâu plin de maci înfocați.
Valsează sub legănarea vântului lin înlăcrimați.
Din murmurul izvoarelor picură liniștea sufletului meu.
În inima petalelor, florile poartă mireasma iubirii, mereu.

Speranța zâmbește blândă în zori cu zefirul nemuririi.
Trezind în inimă primăvara cu petalele iubirii...
Ploaia târzie înviorează seninul în anii din toamna vieții,
Desfășurând curcubeul ce străbate prin valul ceții,

Cuprinzând cerul prin norii ce vibrează cu tunet.
Și sufletul găsește al nemuririi căldură și sfânt umblet.
Pe aripi de lumină se destăinuie trăiri... din vise, gânduri și dureri.
Și lacrimile sting amăgiri lăsând în neant trăirile de ieri.

Inima mea exultă când se revarsă harul cu glas divin.
Și ochii percep limpede cum iubirea picură din cerul senin,
Iubirea îmi vorbește și-mi alină durerea cea grea.
Și sufletul meu știe că doar Isus e salvarea mea.

Tot ce văd cu ochii au prins viață prin mâna Lui, în chip minunat.
Zi de zi sufletul meu tânjește după eternul Împărat.
Slăvit să fie Domnul că mă trezește la viață.
Mulțumesc Doamne pentru o nouă dimineață.