Doi oameni se suiau la Templu
Ca să se roage ca de obicei
Unul era un vameș, nu chiar un bun exemplu
Iar altul un fățarnic, ca mulți alți farisei
Îți mulțumesc o Doamne
Că nu sunt ca și alții
Nedrepți și hrăpăreți și preacurvari
Eu dau, postesc și mpart ca frații
Oameni ca mine sunt din ce în ce mai rari
Nu-s nici măcar ca acest vameș
Ști Tu mai bine cum e el
Lacom, și nemilos și leneș
Așa ca si confrații lui care-s la fel
Neîndrăznind măcar privirea
Să și-o ridice din pămînt
Vameșul, își striga nefericirea
Ai milă și te-ndură de mine Doamne sfînt
Stînd vinovat și umilit deoparte
Bătîndu-se cu pumnii n piept
Nu își dorea decît să-l ierte
Stăpînul cel măreț și bun înțelept
Va fi smerit oricine se înalță
Iar cel smerit va fi cîndva nălțat
Căci umilința El o socotește
Neprihănire, iar 'nălțarea un mare și murdar păcat