Lume rece de zăpadă, tu te vei topi îndată,
Și în urmă va rămâne doar uitarea-ndurerată...
Vom uita de tine, lume... vom uita de-a ta chemare
Cu o voce prefăcută să ne ducă la pierzare.
Și de pacea ce se pierde, de deșarta bucurie,
Până când apare focul și grozava lui urgie...

Lume de abis, pe cine vrei să smulgi cu aspre gheare
Din cereasca bucurie și din Harul care-i mare... ?
Lume de nisipuri negre, mișcătoare și haine,
Cui mai vrei să-i frângi salvarea... ? Lângă Tatăl ne e bine...
Lângă El avem de toate și nimic nu ne lipsește.
Lume de nisip și spumă, Tatăl nostru ne iubește... !

În privirea celor care te adoră, pari de piatră,
Dar nu meriți schimbul vieții din Lumină niciodată... !
Nu ne-om da la schimb vecia, nici de ne-ai promite aur,
Fiindcă Tatăl cel din ceruri e-al Luminii Meșter Faur,
Și ne-a pregătit Locașul din smaralde și safire,
Iar când l-om vedea atuncea, ne vom umple de uimire...
Străzi de aur sfânt, curate, ne vor sta atunci în față,
Pe când aurul acesta, ce-i în tine, e de gheață –
El se va topi la focul din urgia nemiloasă...
Sfinții-și vor cânta salvarea în a bucuriei Casă... !

Amin.