Acei săraci în duhul ferice s-or chema,
Căci s-au smerit în viață ca lutul efemer...
Și-n schimb, ca o răsplată eternă, vor intra
Într-un Regat de slavă al veșnicului cer!

Ferice de aceia ce-n viața ast-au plâns,
Luptându-se cu firea în aspre privegheri...
Căci lacrimile-acestea, oricâte s-or fi strâns,
S-or preschimba odată-n divine mângâieri!

Ferice de acela ce-n orice vreme-i blând,
Ca Mielul fără vină în fața clipei reci,
Și fără răutate prin lumea rea umblând...
C-acela moșteni-va Pământul Sfânt pe veci!

Și-acela care caută dreptatea însetat,
Flămând să guste pâinea neprihănirii vii,
O va găsi deplină în locul minunat...
Căci de neprihănire el săturat va fi!

Ferice de acela ce vede-un om sărman
Și se apleacă-n grabă o mână să îi dea,
Să-i dăruiasc-un zâmbet... și pentru pâine-un ban...
Căci și la rându-i parte de milă va avea!

Ferice de acela curat în al său piept,
Cu inima senină, desprinsă de păcat...
Căci ochiul i s-a-ntoarce spre Dumnezeul drept,
Și-L va vedea în slavă, ca Domn și Împărat!

Ferice de acela ce vrea a se-mpăca,
Și-aleargă spre pârâșul cu ochi răzbunători...
C-aceia care caută sfințirea, pacea Sa,
Se vor chema în slavă ai Domnului feciori!

Ferice de aceia ce-n lume-s prigoniți
Pentru Cuvântul veșnic, ce-n frică îl trăiesc!
O, da... ferice este de-aceia, căci – să știți –
Împărăția Vieții e-a celor ce-L iubesc!

Săltați de bucurie! Onoarea voi purtați
Să suferiți în lume pentru Cuvântul Sfânt... !
Căci răsplătirea-i locul cu îngeri minunați,
Departe de durere, pe-un nou, sublim Pământ... !

Amin.