Ținta
Alexandrina Tulics, album Ceresc
Stătea la masă, profilu-și contura,
un om cu fruntea-ngândurată,
de greul greu ce inima-i robea,
neștiind de vrea să se întoarcă spre lumină,
c-altădată.
Era nesigur, ar fi vrut, să fie iar ca înainte,
dar drumul bun nu-l mai găsea
și sta îngândurat și-mi pare,
că nimic nu-l mai interesa.
Era ajuns de bani, avere,
simțea plăcere în putere
și asta tare-l mai împăuna,
spre Dumnezeu cu pietre arunca.
Ca el sunt și alții azi, departe,
sfidând avertizarea ducerii la moarte.
Îndepărtați au fost mai mulți
cei care recunosc,
alții-ascund atâtea nopți în viață
se tem de gura lumii
și-și osândesc suflarea
și inima le plânge
în fiecare dimineață.
Atârnă greu pecetluirea
de fals, minciuni, și furturi
câte-or fi…
Oftează sufletul în ei
și-așteaptă ca cineva să vină,
să le spună de Dumnezeu
și veșnicii.
Fălos e mândrul, orgoliosul,
sunt totuna…
-Cum să mă fac de râs,
când sunt deștept și cool?
și-și adună-n piept furtună
ce îl desparte de iertare sfântă
și de veșnicii...
Am întâlnit un om frumos la chip
cu vorbe rânduite;
în scris atât talent avea
dar… bombănea
vrute, ne vrute,
de Dumnezeul Cel Înalt.
M-am aplecat și ascultat
și sângele în mine s-a înfierbântat:
- Cum, tu, un ciot cu numele de om,
batjocorești pe
Prea Înaltul nostru Domn? !
Cel care ține ziua-n luminare,
ne satură pe fiecare,
ești sănătos și crezi că ești
atât de bun...
-atunci de ce rostești ocări în drum,
batjocorind pe Domnul cu un pumn? ! ! !
Am întocmit o cuvântare
și parcă eram David păstorașul
tocmit la turmă mare;
în mână aveam praștia pregătită
spre ținta vorbelor neghioabe, atâta de pornită…
dar ținta mea se tot fălea,
în mine inima-mi plângea…
De Dumnezeu batjocorit
dar și de seamănu-mi
spre care focul Domnului-i pornit…
Eu stau în drum și îl aștept
și-un licăr de speranță
am în piept:
- Dar, de se-ntoarce spre Lumină? ?
Rămân pe loc să îl ajut,
să-l iau spre cer de mână.
8 aprilie 2024