. TOT MAI APROAPE-I RAPIREA

Se aude viforul morții, tot mai des,
Vești groaznice, tot mai fioroase, ades'.
Vremea de sfârșit, spre răpire a purces,
Urmăriți semnele, ca să nu dați greș.

Grăbește, inima de sfințire s-o legi,
Spre mântuire, necontenit să alergi.
Ce se întâmplă, nu e greu să-nțelegi,
Iată, cum în ruină cad, orașe întregi.

Sub cutremure, ce nu le opresc banii,
De care, n-au auzit nici cărturarii,
Cutremure, ce ridica valuri Ţunamii,
Scoțând marea din ale ei margini.

Valuri spumegate, rad tot în calea lor,
Distrugând vieți umane. Ce înfiorător!
Cine mai poate opri acest distrugător?
Sunt semne... ce vorbesc... azi tuturor.

Uragane sofisticate, cicloane furioase,
Spulberă tot ce întâlnesc, oameni și case.
Și vezi cum groaza, în urmă se lăsase.
Omul, din toate, ce învățătură trase?

Deși semnele sunt mai dese, stridente,
Învățăturile omului, sunt totuși absente.
Tornade dezlănțuite în vârtejuri violente,
Cu energii negative și fulgere virulente.

Incendiază pădurile-ntregi... pârjolesc:
Copaci, case, oameni... tot ce-n cale găsesc.
Clocotește iadul, când agitate ape cresc,
Trec peste maluri și rad tot ce-ntâlnesc.

Vremea se scurge, e tot mai comprimată,
Scriptura ne spune, de la Cerescul Tată,
În rânduială să ne punem viața creștinată.
Să ne sfințim sub Evanghelie, de-ndată.

Timpu-i scurtat, căci puțini vor putea,
În vremea din urma, în picioare să stea.
Vremurile ce vor veni, nu le vom agrea,
Suferințele ce vin, dureri mari or să dea.

Din cer se vor arăta, tot mai dese semne,
Se va vorbi de sfârșit, în diferite teme.
Timpul răpirii, va fi cu mult mai devreme,
Și-n urma răpirii, mult prea multi vor geme.

Căci vor fi zile, mai negre și mai rele.
Pentru cei ce de păcat au ținut, să se spele,
Și-n anul de har, au scăpat grabnic de ele.
Li se vor sfârși lacrimile și poverile grele.

Momentul răpirii e aproape, semnele o spun.
Uită-te bine! El vine! ISUS e chiar pe drum.
Nu zăbovi, grăbește! Timpul se oprește acum.
Adevărul îl cunoști și Domnul cât e de Bun!

Inima s-o curățim, s-avem parte de răpire,
Să trăim, câte zile avem, toate în sfințire.
Timpul se scurge, spre a ei nemărginire,
Aleargă acum, până mai poți, găsi mântuire.

Sfârșitul luptei noastre cu firea, e răpirea,
Ce minunata zi, când vom întâlni fericirea!
Drumul spre veșnicie, unde ne e moștenirea,
E zborul spre cer, unde locuiește neprihănirea.

Trăi-vom bucuria, pregătită în eternitate,
În trupul nesupus putrezirii, sus în Cetate.
Unde, Adevărul și dreptatea-s în plinătate,
Iar Dragostea peste toate, are întâietate.

Ce minunat! Ce fericire! Fi-va-n Țara de Sus,
În splendoarea iubirii, când vom fi cu Isus.
Toate suferințele, durerile, lacrimi s-au dus.
Vom trăii veșnicii de iubire, asa cum ne-a spus.

„Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte." (1 Tesal. 4:18)
Lăsați iubirea, sa va cuprindă-n clocote fierbinte,
Nu uitați nici o clipa: Scriptura nu minte!
Credința strângeți-o bine în a inimii minte.

Să cuprindă sufletul al neprihănirii silință.
Nădejdea să vă fie puternic ancorată-n credință,
Să nu rătăciți pe întortocheatele idei în știință.
Răpirea vine şi vor tremura cei în necredință.
Amin!