MUGURII VIETII
Natura, . . El o renaşte, în verde crud,
Zumzetele unui roi de albine s-aud.
Puse-n mişcare, de căldura din soare,
Ce-n fiecare zi, străluceşte mai tare.
Ce mare bucurie e dorinţa de a trăi!
Lumina şi căldura sunt pulsul vieţii.
Flori multicolore pomii, împodobesc,
D-un început din veacuri, ne amintesc.
Natura întreagă astăzi, s-a dezmorţit,
Dar, noi oare, de ce cu toţi am amuţit?
Cereasca bucurie înmugurită-n noi,
Nu-şi deschide petelele iubirii-nflori?
E timpul s-alegeţi: viaţă ori moarte,
De-a trăi lângă Isus sau de El departe.
Iată pomii renasc după o iarnă grea,
Mugurii noi reînvie vieţii, puterea.
Din al curcubeului nuanţate, vii culori,
În muguri prind viaţă, mii de flori.
Primăvara aceasta nu-ţi aminteşte,
D-un început, ce-n toamnă sfârşeşte?
Arhitectul Universului, Indistructibil,
Stăpân al timpului etern, a coborât umil,
Din cerul plin de Slavă, să dea omului
Ce-a fost rob iernii grele, păcatului,
Libertatea de a învia, la o nouă viaţă.
I-a dat vindecare, o nouă dimineaţă.
Prin pacea ce înfloreşte neprihănire,
Din floarea cea mai frumoasă, iubire.
El: lumină, dumnezeire, veşnicie,
Dătătorul de viaţă pentru vecie.
Este: dragoste, bunătate, blândeţe,
O neasemuită, profundă frumuseţe.
Este... Părinte bun. Este... Dumnezeu,
Lângă El, vreau să rămân tot mereu.
Calea Lui este dreaptă, El... Salvatorul,
El... Cuvântul veşnic, îi e vieţii izvorul.
El este seva, ce dă mugurilor viaţă,
Căldura ce topeşte a iernii gheaţă.
Erupţie vulcanică în mii de culori,
A unei iubiri divine ce face furori.
Belșug de rodiri în a vieţii veşnicie,
Armonizat de-al dragostei vâlvătaie.
Suflete lasă-ți suflarea în mâna Lui,
Să te poarte iubirea pe una harului.
În ochii Lui, ai prețul jerfei Sale,
Să înflorești pentru cer, aici în vale.
Floare mai mică, mai mare, mai aleasă,
Floare cu podoabe sfinte, de mireasă.
Amin!