Voi, păsări călătoare ce vă-ndreptați spre-o Țară
În care-i veșnic soare și ceru-ntreg senin,
V-așteaptă bucuria, eterna primăvară
Pe plaiuri neștiute... și veșnicul alin...
Voi, creaturi sublime cu aripe de îngeri,
Din cuibul de durere v-ați ridicat cu dor,
Dar zborul vostru este prin văile de plângeri...
Străbateți, dulci ființe, al morții crunt fior... !
Când aripile frânte se zbat cu greu spre ceruri,
Lovind rapid văzduhul, simțind că s-a sfârșit,
Când viscolul izbește în voi și-amare geruri,
Cu voi e-al vostru Tată, e-al vostru Domn iubit... !
De multe ori căzut-ați spre-abisul întristării,
Dar, dedesubt, o mână întinsă v-a salvat -
Nu v-amintiți cum Tatăl, în noaptea încercării,
Când vă zbăteați cu groază, viața v-a scăpat... ?
Nu obosiți în drumul curat spre nemurire,
Când vânătorii lumii cu sete te pândesc...
O, păsări preaiubite, v-așteapt-o răsplătire,
Fiindc-ați luptat cu lacrimi pentru un loc ceresc... !
Când gloanțele haine luptau să vă răpună
Și când în salturi fiare-ncercau a vă zdrobi,
Zburați mai mult spre ceruri, luptând lupta cea bună,
În dragoste porunca-I mereu a o-mplini... !
Și-atunci când mări turbate se frământau în spume,
Urlau să vă-nspăimânte, să nu puteți zbura,
Voi v-ați păstrat și-atuncea al vostru dulce nume,
Căci Dumnezeul Vieții alături vă era... !
De-ați îndurat atâtea, să nu pieriți în mare... ! -
Străbateți, dar, durerea și-ai morții negri nori... !
Căci singure nu sunteți în crunta încercare
Și lângă voi un Tată a plâns de-atâtea ori... !
Făpturi neprețuite, nu fiți în zbor înfrânte
De vânturi și de fiare – de orice ar veni...
Căci stoluri mii de îngeri gătite stau să cânte
Victoria din clipa când se vor isprăvi
Și luptele, și plânsul, și chin... durerea toată...
Și dorul dup-Acasă... suspinul după cer...
Și lacrima pe-obrazuri va dispărea deodată,
Că-n ceruri și suspinul și lacrimile pier... !
Voi, păsări călătoare, sfârși-se-va și zborul
Și aripile voastre curând s-or odihni...
Va merita și lupta, și lacrima, și dorul...
Căci toată suferința El v-o va răsplăti... !
Amin.