Așa ca adierea pe-nserat
Și ca un zbor ușor de porumbel
Tu vii mereu atunci când ești chemat
Prieten drag, Isus Emanuel
Și nu Te lași o Doamne așteptat
Ci Te prezinți unde sunt doi sau trei
Ce-n al Tău Nume drag s-au adunat
Și stai la partășie atunci cu ei
Tu vii la cei smeriți și ne-nsemnați
Și nebăgați de cei mai mulți în seamă
La cei săraci, flămânzi și alungați
Și la orfani de tată și de mamă
Tu vii ca un susur alinător
Să pui celor bolnavi balsam pe rană
La cei bătrâni, lipsiți de ajutor
Ce nu-și doresc decât puțină hrană
Tu vii Isus și-n zori și pe-nserat
Prin Duhul Sfânt, la cei ce Te așteaptă
Și ne simțim atât de Minunat
Când ne vorbești duios cu dulcea-Ți șoaptă
Ca murmurul izvoarelor, domol
Ca roua peste câmpul însetat
Așa vii Tu al veșniciei Sol
Isus iubit, atunci când ești chemat