Privește Balaam, străinul profet,
De sus, la îndesitele corturi...
S-aducă blestem peste ele, e drept
Că ar vrea... Dar e prea înțelept
Să se mai amestece în divinele rosturi.

Balac tremură... și Moabul cu el.
A avut de unde Iehova alege...
Mari, mai stabile ca Israel
Popoare... Temeiul iubirii îi scapă nițel,
Urmași lui Ibrahim... în fapt, nu-s de fel
Nu poate Balaam nicicum înțelege...

Privește, mirată, de sus, lumea la noi.
Nu mulți puternici, bogați, de neam ales...
Să se intereseze mai mult nu are sens!
Religioși, fanatici, nedornici de progres,
Îmbrățișând o dogmă ce nu pare de soi.

E dogma suferinței, a crucificării.
Să-ți iei temperamentul, să-l răstignești pe cruce,
Și, asta, știind bine ce avantaje aduce
Să-ți promovezi, fin, eul, ce filantropi produce...
Iubirea pentr-o turmă-i sub semnul întrebării.

Nu-I înțeleg iubirea și-alegerea divină?
Iubirea este pentru cei ce au trecut prin Paște,
Simțind eliberarea, să poată apoi cunoaște
Deplin, în fiecare, cum un Isus se naște,
Trăiește și iubește și Tatălui se-nchină.

Da. Cei iubiți urmează pe Domnul și-n pustie
Sau Îl urmează, umili, cu crucea-n spate.
Nu este confortabil, dar este libertate
Și calea e deschisă pentr-o eternitate
Alăturea de Cel ce e nădejdea vie.

Nu-I înțeleg Balaamii iubirea suverană?
E pus sângele jertfei pe pragul cel de sus
Al inimilor noastre. Sărbătorim lăuntric un Paște permanent
Ce-nseamnă siguranță. Motivul excelent
Să-I preamărim iubirea, în orișice moment,
Aceluia ce ne-a ales în Domnul nost' Isus!