Sădește-a Ta iubire în viața mea pustie
Și-n a privirii umbră, Lumină, să rămâi... !
Să pot sorbi cu sete suava bucurie,
Iubind așa ca Tine, cu dragostea dintâi... !

Sădește-a Ta iubire-n murdara-mi cugetare,
Ce-mi stinge, ‘mi curm-avântul de-a mă păstra curat,
Ce-mi spulberă puterea de-a sta în așteptare
Și-mi frânge-n zbor aripa să cad înlăcrimat...

Sădește-a Ta iubire în vorba-mi cea săracă,
Când buzele-n mânie grăbite se deschid...
Ecourile firii din gura mea să tacă
Și ușa răutății să pot să o închid... !

Sădește-a Ta iubire în fapta-mi blestemată,
Când diavolul pândește să vadă - viața-mi pierd... ?
O, nu-mi lăsa ființa să cadă niciodată,
Căci Tu îmi ești izbândă – În Tine mă încred... !

Sădește-a Ta iubire în inima-mi sărmană,
Căci firea-mi se ridică și vrea a mă robi...
Iar sufletu-mi se-usucă, flămând, fără de hrană,
Fără de Apa Vie, făr’ a putea iubi...


Nu mă lăsa, o, Tată, în noaptea clipei negre,
Căci viscolul mă arde, mă pune la pământ...
Iar ca pe Iov vrăjmașul cerut-a a mă cerne,
Dorind să-mi vadă moartea... intrarea în mormânt... !

Doar sfânta Ta iubire mă ține în picioare,
Căci oasele-mi slăbite se cumpănesc... - Ah, pier... !
Doar Tu ești al meu sprijin în crunta încercare...
Și brațele-Ți de Tată mă poartă înspre cer... !

Azi plâng... Și arde-n mine așa un dor de-Acasă...
Mi-e dor de corul veșnic de îngeri minunat...
C-aici eu n-am, Isuse, în astă lume casă...
Te rog, dă-mi Tu puterea să mă păstrez curat... !

Amin.