E viu!
Alexandrina Tulics- album Ceresc

O rază lumină taie întunericul în două.
se-așează pe chipul atârnat pe lemn,
din EL curg boabe de sânge, ca roua,
răstignitul e judecat de infern.
Sfâșietoare imagine poartă lumina,
pare a fi o pictură, dar nu-i.
Din corp curg aloe și smirne, tămâie
din Domnul nostru, Fiul cerului.
Plânge lumina? Parcă se vaită,
se risipește în suferință difuză lângă El,
geme-n durere maica-I, răstignit e Fiul ei, Emanuel.
departe... un om se bocește și-i atât de confuz:
-Cum? Eu L-am răstignit pe Mesia,
pe Cel care m-a chemat lângă EL?
Ne-a dat pâinea vieții, acolo am cunoscut bucuria,
oamenii au fost schimbați în prieteni
din tâlhari și dușmani;
în seara Cinei au băut din același pahar,
fiind iertați și umpluți de sfântul har.
Șuieră blestemul în piept trădător,
Iuda-și cheamă neagra clipă
-Mai bine să mor...
Negura-l răpune și moartea-i rânjește,
atârnat într-un ștreang, spre-ntuneric pornește.
Tremură-n jale, lumina-n suspin,
ar vrea să- L îmbrățișeze pe Cel
cu destinu-I puțin,
jalnic... se-aud țipete departe de cruce,
mama-și jelește Fiul și-ar porni lângă El,
oriunde s-ar duce...
Trupu-I coborât și dus spre mormânt,
Iosif, omul cel bun, locul-nhumării și-a dat
când L-a văzut agonizând...
Jelește natura și ucenicii, în chin curge lumina,
palidă, fragmentată ca licuricii...
-L-au răstignit pe Christos!
Fiul fără de vină!
Noaptea veghează-mpreună cu soldații;
romanii trimiși să-L păzească,
poruncă dată de acei, blestemații.
Zorii-ngroziți au venit să-ntâmpine femeile,
care, spre mormânt au pornit,
tămâi arse și jale adâncă,
Maria ocolește mormântul și se frământă.
Plânge-n suspini cu alte Marii;
-Dar dacă acum Domnu-ar veni?
Un grădinar se-apropie și-o-ntreabă:
- De ce plângi Marie, ce suferinți în necaz te leagă?
- Spune-mi, unde L-ai pus,
Pe Domnul nostru, de dușmani răpus?
-Marie! Iar ea se întoarce...
-Rabuni! Rabuni, Rabuni cu suflet de pâine și pace!
-A înviat! A înviat! A înviat!
Strigă puternic, suspină:
-E Viu!
Natura, femeile I se închină.

17 aprilie 2024-Delafield